Rinocer

Rinocerul este singurul animal imparicopitat supraviețuitor al familiei Rhinocerotidae, care mai conține doar cinci specii. Două dintre aceste specii sunt native Africii și trei Asiei de sud. Trei din cele cinci specii — rinocerul javanez, rinocerul de Sumatra și rinocerul negru — sunt amenințate critic. Rinocerul indian este amenințat, în sălbăticie existând mai puțin de 2500 de indivizi. Rinocerul alb este clasificat ca vulnerabil, cu aproximativ 14 500 de indivizi în sălbăticie.

Hipopotamul

Hipopotamul (Hippopotamus amphibius) este un mamifer african amfibiu, cel mai mare nerumegător. Numele său provine din limba greacă, având semnificația de cal de râu (ἵππος, hippos = cal, ποταμός, potamos = râu, fluviu). Hipopotamul, numit și hipopotamul amfibiu, este una din cele două specii aparținând genului Hippopotamidae, cealaltă fiind hipopotamul pitic (Hexaprotodon liberiensis). Hipopotamul mascul este numit taur, femela este numită vacă, iar puiul este numit vițel.Are corpul în forma de butoi, o gură enormă, picioare scurte și câte patru degete la fiecare picior. Poate atinge lungimea de 3,5 m, înălțimea la umeri de 1,5 m și greutatea de 3.200 kg. Pielea este foarte groasă, aproape lipsită de păr, de o culoare brun-cenușie pe spate, dar mai deschisă, roz, pe partea ventrală. Urechile și nările ramân la suprafața apei când restul corpului este scufundat. Hipopotamii trăiesc în apropierea râurilor, lacurilor, mlaștinilor sau a altor ochiuri de apă, de obicei în grupuri de 7 până la 15 indivizi. Nu există un dimorfism sexual evident, astfel că femelele și tinerii masculi sunt adesea confundabili.

Clasificare științifică
Regn:	Animal
Supraordin:	Laurasiatheria
Ordin:	Artiodactyla
Familie:	Hippopotamidae
Gen:	Hippopotamus
Nume binomial
Nume:	Hippopotamus amphibius
Clasificare:	Carl von Linné (1758)

Elefantul

Elefantul (Elephantidae) (greaca veche: ἐλέφαντ- [eléfant-]ἐλέφᾱς [eléfās]) face parte din familia Proboscidea (animale cu trompă). Fac parte din categoria celor mai mari animale patrupede terestre, care la naștere cântăresc 100 kg. Perioada de gestație durează 20 - 22 de luni.

Cel mai în vârstă animal în captivitate a avut 86 de ani și a trăit în Taipei, Taiwan. Greutatea medie a unui elefant este de 2-5 tone, atingând o înălțime de 4 m. Recordul l-a atins un mascul din Damaraland, Namibia (1978) care a avut 4,21 m înălțime și o lungime de 10,39 m.

Acest mamifer uriaș a fost și este vânat de către braconieri pentru coarnele lor de fildeș foarte valoroase. Toate speciile de elefanți sunt pe cale de dispariție.^{[necesită citare]} Elefantul este singurul mamifer care nu poate sări

Girafa

Girafa este cea mai înaltă din toate speciile de animale. Masculii pot avea 4,8 - 5,5 m înălțime și o greutate de 900kg. Numele ei provine din arabă și înseamnă cea mai înaltă dintre toate.

Originară din Africa, girafa este înrudită cu familiile: Cervidae și Bovidae, dar aparține altei familiei, Giraffidae, care cuprinde doar girafa și ruda ei cea mai apropiată okapi

Girafele sunt faimoase datorită gâtului lor extrem de lung (care le permite să ajungă la frunzele cele mai înalte și mai fragede din arbori) și picioarelor anterioare care sunt mai lungi și mai mari decât cele posterioare. Structura osoasă a gâtului nu este diferită de cea a altor mamifere, neavând vertebre în plus, dar fiecare din cele șapte oase este mai lung. În plus are coarne mici acoperite cu piele (ossicoarne)

Există multe modificări specifice ale structurii girafei, care au evoluat aparte comparativ cu a altor mamifere, în special sistemul circulator. Inima girafei trebuie să pompeze o presiune sangvină practic dublă ca a multor alte mamifere mari pentru a putea menține fluxul sanguin normal. În partea superioară a gâtului girafei, există un sistem complex de regulare a presiuniisângelui care previne excesul acestuia când girafa coboară capul să bea.

Vasele sangvine din partea inferioară a picioarelor sunt supuse unei presiuni foarte mari. Girafa are o piele groasă și strânsă pe extremitățile inferioare ale picioarelor, care menține presiunea extravasculară ridicată, semănând ca funcție cu costumul unui pilot de avion supersonic.

Majoritatea sunetelelor pe care girafa îl emite cu ajutorul plămânilor săi enormi nu poate fi auzit de urechea umană, întrucât girafele comunică între ele cu ajutorul infrasunetelor.

Limba de culoare neagră, foarte lungă (circa 45 de cm), îi permite să-și curețe urechile. Are două coarne și o creastă osoasă datorită dezvoltării excesive a oaselor frontale și nazale. Gura este diferită de cea a altor rumegătoare, buza superioară nu este tăiată ca la cămile, are o forma mai ascuțită. Are un sistem care îi permite să deschidă și să inchidă fosele nazale în mod voluntar, protejându-le de prf.

Blana este de culoare galbenă, cu pete de culoare mai închise sau mai deschise, petele de pe gât sau picioare sunt mai mici.

Girafele trăiesc în grupuri de 20-30 exemplare, la tinerețe, la bătrânețe caută singurătarea.

Reproducerea

Perioada de gestație la girafă este între 14 și 15 luni; naște un singur pui. Girafa naște în picioare iar sacul embrionar nu se rupe cand fătul cade pe sol. Girafele nou născute măsoară 1,8m. La puține ore după naștere , puiul de girafă poate alerga și nu se deosebește de cel care are o săptămână. Oricum în primele două săptămâni stau mai mult așezate și păzite de mama lor. Girafele adulte sunt prea mari pentru majoritatea carnivorilor, dar exemplarele mai tinere pot fi atacate de majoritatea carnivorilor : lei, leoparzi, hiene și câini sălbatici. Puiul devinde independend după 18 luni. Doar 25-50% dintre ei vor ajunge adulți, având o medie de viață de 20 și 25 ani.

Alimentația

Regimul alimentar al girafei este în acord cu fizicul; mănâncă frunzele arborilor folosind limba. Cele care traiesc în în sudul Africii preferă ramurile și frunzele care au spini. Când mănâncă alimente proaspete și suculente pot sta mult timp fără apă, dar în epoca de secetă parcurg mai multi kilometri pentru a bea apa din lacuri sau bălți. Alimentul favorit al girafei este Acacia, o specie de arbore care crește în savana, este un animal care alege mult mâncarea când poate să aleagă. Dar daca nevoia o cere ,nu are probleme în a se adapta la alte alimente. De asemenea consumă alte specii de arbori și iarbă. Pentru a bea sau a mânca iarbă , girafa trebuie să se aplece si se așează într-o poziție vulnerabilă.

Limba girafei cât și aparatul digestiv sunt adaptate să digere vegetale cu spini, pe care le digeră fără nici un tip de probleme. Girafele petrec 16-20 ore pe zi alimentându-se și dacă au pui, o pot face și în perioada cea mai călduroasă din zi cand animalele de pradă sunt inactive. Poate ajunge să mănânce și 65 kg de vegetale. Girafa la fel ca vaca, este un animal rumegător, are 4 stomacuri și digestia este asemănătoare celorlalte rumegătoare (digestia are nevoie de mult timp).

• 
 
• 
  

Zebra

Zebra este reprezentată de trei variante de animale care face parte din specia calului (Equidae) ordinul imparicopitate, (Perissodactyla). Astfel este varianta:

• Zebra Grevy (Equus grevyi)
• Zebra de stepă (Equus quagga)
• Zebra de munte (Equus zebra).

Incrucișări dintre zebre și cai au dat naștere la zebroide o variantă intermediară între zebră și cal, ca și zebrule care sunt o încrucișare între zebră și măgar. Zebrele sunt foarte greu de domesticit și nu vor deveni niciodată animale de călărie.

Răspândire

Locul lor de origine este tot continentul african, în nordul continentului fiind deja în perioada antică exterminată. Cea nai răspândită variantă este zebra de stepă, care trăiește în savanele din Sudan și Etiopia de Sud, Africa de Estpână în Africa Sudică de Vest. Zebra Grevy trăiește în regiunile cu tufișuri aproape uscate și savane este răspândită în Africa de Est, Kenia, Etiopia și Somalia. Zebra de munte trăiește pe un areal geografic mult mai restrâns ca celelate două variante, fiind răspândită numai în regiunile mai înalte până la altitudinea de 2000 m deasupra n.m. regiuni situate în Namibia și Africa de Sud.

Hartia

Hârtia este un material plan și subțire, având ca element esențial suprafața sa pe care se poate scrie, ale cărei dimensiuni sunt mult mai mari decât grosimea sa. Hârtia este obținută din fibre de celuloză amestecate, care se mențin împreună fără un alt liant cu excepția legăturilor de hidrogen și a împletirii fibrelor.

Deși cele mai căutate materiale celulozice pentru fabricarea hârtiei sunt pulpa lemnoasă a unor specii de arbori de esență moale, în special cea a coniferelor, datorită existenței fibrelor de celuloză în structura multor plante, de la ierburi până la arbori, se pot folosi și multe alte fibre, așa cum ar fi cele ale plantelor de bumbac, in, cânepă sau orez.

storic

În jurul anului 200 î.Hr. hârtia era folosită deja în China, pe atunci confecționată din cârpe de mătase.^[1] Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, țesătura și bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă și întinsă pe o foaie. ^[1] Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul98, însă procedeul de fabricare a fost ținut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul era un centru însemnat de producere a hârtiei. ^[1] Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria șiEgipt în cca. 900 și în Africa de Nord puțin după aceea. ^[2] În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania. ^[2] Mai târziu au apărut fabrici și înFranța, Germania, Anglia iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și în 1546 la Brașov,^[2] iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406.^[2]Celulele plantelor sunt alcătuite din fibre celulozice conectate. În timpul procedeului de extragere a pulpei celulozice, aceste fibre microscopice sunt separate unele de altele, iar acolo unde lanțul polimolecular a fost rupt chimic sau mecanic, suprafețele "libere" intră în contact una cu alta creând punți hidrogenate care conferă duritate, dar și elasticitate viitorului material.

Procedeul chimic

Structura microfibrelor din hârtie

Procedeul chimic utilizat astăzi pe scară largă este un complex de tratări chimice numite Procesul Kraft. Scopul acestei tratări chimice este eliminarea structurii ligninei (dinpulpa supusă procesului), care este liantul organic care menține fibrele împreună, prin folosirea unui amestec care o dizolvă. După eliminarea acesteia, fibrele rămase pot fi folosite pentru realizarea unei hârtii de culoare maroniu nedefinit, nefinisată, utilizată la realizarea de pungi de hârtie sau a cutiilor din carton. Materialul brut astfel obținut poate fi folosit în continuare, printr-o purificare accentuată a ligninei rămase, conducând la obținerea pulpei de calitate superioară, pentru hârtie albă pentru scris și tipărit.

Deși procedeul chimic este mai scump decât cel mecanic, permițând o folosire de maximum 45 - 50 % din pulpa inițială, totuși este un procedeu larg folosit datorită calității produsului final și al menținerii, aproape nealterată, a lungimii inițiale a fibrelor materialului folosit, care este un factor de menținere a unor calități mecanice ridicate a hârtiei. Un alt avantaj al acestui procedeu este folosirea integrală a ligninei rezultate din proces ca și combustibil pentru încălzirea și electricitatea necesare procesului.

Warrior cats

READING Warriors JOURNAL

MISIUNEA IMPOSIBILA

de Petru-Rares Moldovan

PARTEA 1.

Stirea despre misiune

Intr-o zi Tigerclaw a primit omisiune de la liderul clanului raului.

Trebuia sa treaca peste muntii stancosi si sa ajunga la un rau foarte batran. El avea mii de anii. Acolo va gasii doi pisoi care s-au ratacit la  marginea paduriinde langa rau intr-o misiune de a captura prima prada in padurea Pawforest.Ei nustiau incotr-o so i-a inapoi pentru ca au uitat drumul de intoarcere si oricum daca trebuia sa mearga la celalalt mal al raului si treabuia caci de-acolo sunt muntii stancosi si mai de parte clanul raului ,ei trebuiau sa inoate de-alungul raului pentru ca podul a putrezit si a cazut in apa.Dar ei nustiau sa inoate.Tigerclaw a aceptat misiunea de a salva puii aceea de pisica.

PARTEA 2.

Cautarea de pisoi

A doua zi pregatit bde misiune Tigerclaw a mers pana la muntii stancosi dar in timpul calatoriri a fos prin de o furtuna si trebuia sa se ascunda intr-o foarte foarte mica padure cat trecea furtuna.Nu mai erau alte paduri prin zona doar acea padure si padurea de langa rau unde trebuia sa ajunga.Furtuna a durat jumate de zi cand s-a  fotolit furtuna  s-a facut deja noapte.Tigerclaw a traversat cu greu muntii stancosi si apoi raul dar cand a ajuns nu a mai gasit puii.I-a cautat pana s-a facut dimineata dar in zadar.Obosit Tigerclaw a continuat sai caute pe micuti prin toata padurea, darn u i-a gasit cand s-a intors la rau si era gata sa renunte si a se intoarc inapoi la clan apui said ea vestea trista liderului, si chand sa se aseze pe niste muschi de copac se auzi cum ca cinema miauna cand se uita in scoarta unui copac vede puii de pisica saracii intepeniti acolo. Tigerclaw a rupt scoart a copacului usor si ia luat pe pisoi.Nevatamati si bucurosi mici pui il urmara pe Tigerclaw pana la rau, acolo Tigerclaw ia luat unul cate unul in spinare si ia dus pe partea cealalta a raului.

PARTEA 3.

Intoarcerea

S-a facut dimineata Tigerclaw si cei doi pisoi au plecat, au traversat muntii stancosi dar acolo sa surpat o parte mare din munte si ei au ramas intepeniti o zi.Dupa ce s-au trezit de dimineata au plecat iar au gasit o cale sa coboare din munti si  au traversat padurea cea mica.In sfarsit au ajuns ei la clan si Tigerclaw si-a ter minat misiunea.