Sahara cu cele 9.000.000 km² este deșertul cel mai mare de pe
Pământ. Ea cuprinde o treime din
Africa, aproximativ suprafața
Statelor Unite ale Americii, sau de 26 ori mai mare decât suprafața
Germaniei. Acest deșert uscat se întinde de la țărmul
Oceanului Atlantic până la
Marea Roșie alcătuind un trapez cu o lățime în vest de 4.500 - 5.500 km, iar în nord-sud cu latura de 1500 - 2.000 km. Cea mai mare parte a pustiului este stâncoasă (
Hamada) cu pietriș (
Serir), pustiul de nisip (
Erg) ocupând o suprafața mai redusă.
Denumirea
Sahara provine din limba arabă - „Sahara” în dialectul
Tuareg înseamnă „deșertul de nisip”. O altă ipoteză este aceea că provenința expresiei ar fi „sahraa” sau „es-sah-ra” ce înseamnă sterp, steril. Romanii au numit ținutul din sudul provinciei
Cartagina „Deserta” ca ținut nelocuit, părăsit. În
Evul Mediu era numit pur și simplu „Marele Deșert”, iar în secolul al XIX-lea a primit denumirea de azi - „Sahara”. Arabii denumesc Sahara „Bahr bela ma” ce ar însemna „Mare fără apă”.
Deșertul Sahara ocupă aproape în întregime nordul Africii, extins pe 5630 km de la vest la est, respectiv de la Oceanul Atlantic și până la Marea Roșie, și pe 1930 km de la nord la sud, de la
Munții Atlas și țărmul
Mării Mediterane și până în zona savanelor din regiunea
Sudan. În sens restrâns, se întinde în est numai până la Valea
Nilului; deșertul de la est de Nil, până la Marea Roșie, este cunoscut sub numele de
Deșertul Arabiei. Sahara ocupă mari porțiuni din statele
Maroc,
Algeria,
Tunisia,
Libia,
Egipt,
Mauritania,
Mali,
Niger,
Ciad,
Sudan și o mică parte din
Senegal și
Burkina Faso.
O imagine tipică de deşert fierbinte, din Arabia Saudită
Clima este tropical-deșertică, cu temperaturi medii ridicate (38 °C), deosebit de fierbinte și uscată; vântul dominant tot timpul anului este vântul
Pasat, un vânt uscat ce aduce ploi rare. Variațiile mari de temperatură de la zi la noapte au determinat formarea deșertului. Iarna, pe timpul nopții temperatura scade până la -10 grade, pe când vara atinge în timpul zilei 58 de grade Celsius. Precipitațiile sunt reduse (20-200 mm/an) și amplitudini termice diurne foarte mari (30 °C în aer și 70 °C pe sol). Temperatura medie a lunii ianuarie este de +10 °C, iar a lunii iulie 35 °C. Temperatura maximă absolută a fost înregistrată în septembrie
1922 la Al-'Azīzīyah (Libia), iar minima absolută -18 °C (pe timp de noapte). Sahara este o regiune endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, rețeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale.
Munții din Sahara sunt:
Hoggar,
Tassili n'Ajjer și
Tibesti cu vârful
Emi Koussi (3415 m), și sunt de asemenea gropi (cratere) făcute de meteoriți, cea mai mare atingând diametrul 31km
Fundamentul cristalin, acoperit de gresii și calcare paleozoice, mezozoice și terțiare, apare la suprafață în vest, precum și în masivele muntoase centrale. Sunt caracteristice dunele de nisip, hamadele (în zonele montane și în platourile vulcanice din Libia și din Mauritania), regurile și ergurile.
Cercetătorii deșertului au stabilit prin studiul rocilor, fosilelor din Sahara că în acest ținut în trecut (o perioadă de milioane de ani) au fost perioade diferite succesive „umede” și „uscate”. Faptul că au fost zone cu o vegetație mai bogată este dovedit și de o serie de „picturi pe stânci” din vadul râului uscat
Vadi sudul Egiptului și nordul Sudanului, (
Nubia). Deșertul are în general două tipuri de climat: subtropical uscat în nord și tropical uscat în sud.
Climatul subtropical uscat din nord este cauzat de temperatura constantă ridicată datorată
Tropicului Racului, iernile sunt considerate reci pentru condițiile de deșert cu o medie de 13° C. Verile sunt foarte fierbinți cu temperatura maximă înregistrată de 58° C. Precipitațiile sunt de aproximativ 76 mm/an. Ele cad îndeosebi din decembrie până în martie, și aproape deloc în mai-iunie. În luna august se înregistrează cele mai multe furtuni de nisip.
Climatul tropical uscat al regiunii sudice este dat în general de o masă de aer continental stabil și o masă instabilă de aer marin. Temperatura medie în această regiune este de 17.5° C. Precipitațiile medii anuale în această zonă sunt în general de 5 inch și poate apărea zǎpadă în zonele mai înalte, în zona vesticǎ a regiunii tropicale. Curentul reduce semnificativ precipitațiile și scade temperatura medie crescând umiditatea și probabilitatea de a se înregistra ceață.
Nordul Saharei dispune de numeroase bogății naturale. Petrolul și gazele naturale sunt extrase din Algeria, Libia și Tunisia, iar fierul și fosforitele, din Mauritania și Sahara Occidentală. Alte zăcăminte existente: sare, cărbuni, cupru, mangan, uraniu, plumb, volfram, titan și zinc.
În perioada neolitică o parte a deșertului era mai umedă decât azi, ceea ce a determinat formarea culturilor de pe valea
Nilului,
Eufratului, și valea
Tigrului. În
secolul al VI-lea î.Hr. locuitorii acestei regiuni se ocupau cu agricultura și abia în
secolul al II-lea î.Hr. cu creșterea cailor (conform picturilor din peșteriile din
Egipt Anatolia, bazinul mării
Egee). În
Epoca Bronzului în
secolul al XVI-lea î.Hr. s-au perfecționat armele de luptă, introducându-se carele de luptă (război). În timpul
faraonului Ramses al III-lea sunt amintite 92 care de război, 184 de cai, luate ca pradă de război în campania militară din
Libia. În
secolul I î.Hr. începe perioada uscată a Saharei ceea ce a determinat diminuarea treptată a agriculturii și creșterii animalelor. Prin cucerirea
Egiptului de către asirieni în
secolul al VII-lea î.Hr. ajunge
cămila în
Africa, înlocuind treptat calul; în timpul lui
Ptolomeu este deja dezvoltată creșterea cămilelor. În Sahara centrală din
secolul al V-lea î.Hr. înflorește imperiul
Garamantului, un oraș de oază care face un comerț intensiv cu bazinul mării mediterane (greci, romani), acest imperiu fiind mai târziu cucerit de arabi.
Populația rară a Saharei constă în special din
arabi,
berberi,
mauri; pe lângă aceștia sunt neamurile
tubu și
tuaregilor (60%). Pe lângă creșterea animalelor care era până în secolul al XIX-lea, comerțul cu caravanele prin deșert a devenit o importantă ramură economică a acestor popoare nomade. Regimul statelor din această regiune încearcă să determine populația nomadă de a se stabili în localități, ceea ce a dus la o serie de conflicte. Structura populației este influențată și de descoperirea zăcămintelor de țiței și gaz natural, apărând în partea nordică a deșertului o serie de așezări noi. În vestul deșertului Libiei sunt regiuni mari din deșert fără populație.
Vegetația este xerofilă, rară și cuprinde circa 1000 de specii. În cele circa 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale, etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu